Despre criza muzicii clasice

Despre criza muzicii clasice

Europene, ar trebui sa precizez, insa stiu ca muzica clasica este europeana si a vrea sa cuprind intr-o singura expresie exacta tot trecutul ei ar insemna sa comit un pleonasm. Da, muzica clasica face parte din istoria Europei. Muzica clasica este Europa si se confunda cu crizele de identitate ale acesteia.

Probabil ca foarte multi au fost fericiti cand inregistrarile au devenit accesibile unui numar cat mai mare de oameni. “In felul acesta Mozart va fi cunoscut iar muzica va evolua”. Singurul efect notabil este ca muzica a intrat in criza o data cu aparitia acestui de gen de comert. Muzica nu a evoluat, ba a intrat si mai rau pe o spirala descendenta dictata de conservatorism si sete de bani.

Se poate spune ca de cateva decenii asistam la o industrializare a muzicii clasice. Muzica si-a uitat menirea initiala, asa cum multe si-au uitat firescul. Este privita ca produs, publicul avand rol de consumator care emite pretentii asupra calitatii (in treacat fie spus, e important mai curand sa nu-l deranjeze vreun defect). Interpretii si dirijorii par sa fi ajuns la un inalt nivel de evolutie, parand sa dispuna de perfectiune ca de o pilula miraculoasa. Tempo-urile sunt cunoscute si verificate. Partitura este locul unor certitudini. Aceasta este muzica de tip fast-food. Portii enorme de muzica facute in graba, fara defecte, menite sa umple stomacuri goale, sa hraneasca snobisme si dependente periculoase.

Daca Europa cunoaste multiple crize in context mondial (socio-economica, a emigrantilor, a terorismului), nu e mai putin adevarat ca muzica europeana cunoaste o criza la fel de profunda. S-a vorbit despre inertie, despre frica de schimbare. S-au facut schimbari din dorinta de a face totusi ceva. Muzica baroca, jazzul au luat amploare, Musikverein si-a deschis portile artistilor de pop, in alte zone se dezvolta manelele.... Marii interpreti de clasic vin acum cu preponderenta din Rusia si China, in timp ce europenii le ofera ultimilor un know how de cea mai buna calitate. Schumann a devenit marfa mondiala, executat cu mai mult talent in China decat in Germania…

In acest context se pune intrebarea “ ce e de facut”. Singura solutie verificata de-a lungul timpului, dar dificil de pus in practica pe “batranul continent” ramane reinventarea, creativitatea, inovatia. Iar muzicienii sa-si puna mai multe intrebari decat sa gaseasca raspunsuri, mai cu seama aceea daca ceea ce fac ajunge la sufletele oamenilor facandu-i pe acestia mai buni si mai frumosi. Tot restul se poate numi orice altceva, numai muzica nu. Muzica va trebui sa depaseasca statutul de divertisment generator de faima si bani si sa intre intr-o zona de structura profunda a umanului. Daca aceasta este in stare sa genereze schimbari in cei ce o asculta, atunci e vie. Daca aceia doar dorm mai linistiti, e cazul sa taca.

E foarte greu de luptat cu niste supusi care afirma ca hainele imparatului sunt extraordinare. Cel care spune contrariul e catalogat drept nebun. Sa speram ca imparatul insusi se va plictisi de acest joc si va inventa un altul in care fantezia si libertatea sa primeze, cu orice riscuri.