Despre liedurile De nos oiseaux
Sau în căutarea sensului pierdut
Invadați de milioane de detalii paradoxale, fără legătura cu noi, fără a avea timp a le procesa, având doar obligația de a lăsa curat în urma lor, în acel moment dada devine sinonim cu distrugerea prin multiplicare aberantă, până la implozie. Conștiința individuală astfel dispare, iar omul este privit ca un vehicul receptor, recipient de senzații și amintiri într-un triumf al exteriorului.
Conștiința individuală dispărând, poate fi dada, acel nimic atotputernic, originea unei muzici ? Ce muzică poate exista în infern ? În căutarea acestui răspuns am scris De nos oiseaux. Liedurile sunt de fapt căutarea sensului interior a ceva care se desfasoara prea rapid, care invadează memoria parazitar și viral, iar recunoașterea acestor "virusi" devine, la fel de paradoxal, recunoașterea unor fragmente din noi într-un puzzle care poate fi reconstituit în milioane de variante.
Așadar este posibilă o logică în infern ? Cu siguranță, este singura ieșire. Doar că este una pentru fiecare ființă, neexistând o lege universală. Muzica pe care am compus-o pentru De nos oiseaux a încercat sa umanizeze o capodoperă a distrugerii, să acopere cu vegetație și să cheme păsările pe ruinele unei clădiri bombardate.
