AMENDA (fragment)

Final 2

Șoferul: Ilegal? Dar cine este ilegal? Nu v-am spus că am încercat să muncesc legal, așa cum ați încercat și dumneavoastră? Dar dumneavoastră ați spus că nu v-a mers. Nici mie nu mi-a mers. Acum transport prieteni!

Femeia: Din trei mii de euro nu puteți plăti taxe? Ne cărați ca pe vite, ne mințiți ca pe vite și nu puteți plăti taxe?

Șoferul: Nu zău? (oprește mașina) Eu am încercat să fiu om, dar se pare că dumneata nu ai înțeles asta și te întreci în continuare cu obrăznicia. Acum ia dă-te matale jos dacă vrei comfort! Ia dă-te matale jos și mergi pe câmp. Și chiar așa, depășim greutatea permisă! Ha-ha! Hai, jos! N-am chef de altă amendă. Jos.

Femeia: Nu cobor.

Șoferul: Care-i șefu aici?

Femeia: Am plătit fix două sute de euro ca să ajung în România. Nu cobor.

Șoferul: Io te-ntreb care-i șefu aici.

Femeia: Am plătit două bilete.

Șoferul: Io te-ntreb care-i șefu´, răspunde la întrebare. Apoi îți zic și eu.

Femeia: Nu știu care-i șefu´.

Șoferul: Mai gândește-te.

Femeia: Nu știu. Să presupunem că dumneavoastră ați...

Șoferul: Io sunt șefu´ aici, nu presupunem nimic. Asta înseamnă că toată lumea ascultă de mine. Ce-ar fi dacă fiecare ar da-o pe a lui? Am merge pe arătură, cucoana! Așa că ascultă de un șef. Înțelegi cum vine treaba?

Femeia: Eu v-am plătit. E un deal. V-am dat banii ca să mă duceți la Suceava.

Șoferul: Serios? Și dacă banii nu mai sunt, mai este deal între noi? Nu mai este. A picat.

Femeia: Nu din vina mea.

Șoferul: Dar din a cui?

Femeia: În orice caz, ar trebui să știți că dacă nu v-ar fi prins acum, v-ar fi prins peste o lună și tot aia ar fi fost.

Șoferul: Chiar trebuie să te dau jos cu forța?

Femeia: Domnu` șofer...

Șoferul (luând-o de mână și trăgând-o afară): Să te duci la polițist și să-i spui că prietenul tău, șoferul, s-a supărat pe tine și te-a trimis să-ți iei banii pe călătoria neefectuată. Să-i spui că ai nevoie de bani ca să ajungi în Romînia. Că eu, vrând să respect normele europene, am hotărât să ușurez sarcina mașinii. Da, da, chiar așa să-i spui.

Femeia: Mihăiță a vrut să vă ajute!

Șoferul: Aș! Vă ajut și eu acum.

Femeia: Domnu` șofer, nu-mi puteți face asta! Trebuie să ajungem în Rpmânia astă seară, e urgent!! Și știu, e numai vina mea pentru că nu mă pot înțelege cu el. Din vina mea s-a întâmplat totul. Puteam să îl opresc. Dar, vă rog...

Șoferul: Dă-te jos, fir`ai tu să fii...

Șoferul o trage afară din mașină: Același gest cu copilul.

Șoferul (mai calm): Când faci un copil, crește-l ca lumea, că trăiește printre oameni. Nu trăiește printre parlamentari. Când o trăi printre parlamentari, atunci să respecte legile date de parlamentari... Deși atunci, cu atât mai mult, n-o să respecte nimic. Eu nu v-am deranjat cu nimic. V-am promis că vă voi duce la Suceava. Nu v-am jignit, nu v-am lovit, nu v-am scuipat. V-am respectat. Dumneavoastră de ce v-ați comportat fără omenie? [...] Da` hai, că stăm până diseară aici. Oamenii ăștia s-au săturat (către călători) Ia spuneți, mai luăm o amendă ca să fim patrioți?

Călătorii: Doamne ferește!

Șoferul: Vedeți, legea trebuie respectată. Ce patriotism?

Un călător: Mai stăm mult aici? La șaăte am un tren de legătură spre Dorohoi...

Alt călător: Ăla de șapte douășdouă?

Femeia: Dacă ne lăsați aici, vom muri. Nu avem bani de un alt bilet. Vă rog.

Șoferul: Îmi pare rău, depășim greutatea admisă. Chiar îmi pare rău. Să aveți o zi bună.

Șoferului îi sună telefonul. Se urcă în microbuz răspunzînd la telefon. Microbuzul pleacă. Femeia și băiatul rămîn pe șosea, privindu-l din urmă. Zorile se văd la orizont.

s.m.s. - Nevroza fericirii (fragment)

Scena 1

TV: Peste două milioane de exemplare vândute în întreaga lume!

Două convorbiri în paralel.

El: (vorbind la telefonul mobil): De ce n-ai răspuns? Cum n-ai știut?

Telefonul ei (robotul): Factura ta poate fi plătită acum mult mai ușor. Pentru mai multe detalii vizitează situl nostru...

Ea: Alo? Alo?

Telefonul ei (robotul): Pentru informații despre serviciile noastre și ofertele noastre de primăvară apasă 1. pentru informații despre factură apasă 2. Pentru suport tehnic asigurat de un consultant de specialitate apasă...

Ea: Alo? (se aud ,,Anotimpurile” de Vivaldi)

El: Sunt într-o depresie cumplită...

Telefonul ei:

Consultanul: Cu ce vă pot fi de ajutor?

Ea: Avem o problemă gravă, de o oră a dispărut imaginea la televizor.

Consultantul: Numele dumneavoastră.

Ea: Prepelican Ileana, strada Fluviului, apartament 40, sector 1, scara 1. E un bloc turn.

TV: Plătește factura în avans și pleci la mare!

Ea: Alo?

Consultantul: Ați plătit toate facturile?

Ea: Da, avem și chitanțele

Consultantul: Vă rog să așteptați.

TV: Noul Megane te așteaptă! Alege abonamentul cu minute incluse și ai șansa unui câștig.

El: Poate că într-o dimineață vei dori să faci puțină ordine și vei alege cu ochii închiși, firește, asta da, aia nu. Din simplu utilitarism sentimental.

Telefonul ei:

Consultantul: Am înregistrat cererea dumneavoastră... Mâine vom trimite un tehnician

El: Tabele grafice, nimic, bani... Trebuie să închid.

Ea: Mîine? Și noi ce facem până mâine? Am să vă dau în judecată! Alo?

RECLAMĂ (imagine proiectată pe fundal. Cei doi din reclamă privesc stelele întorși cu spatele către public, fericiți)

Ea: Ce limpede văd.

El: E senin.

Ea: Uite Ursa Mare.

El: Venus.

Ea: Pâlpâie fără odihnă.

El: Ce odihnit sunt.

Ea: Azi e prima zi a vieții noastre.

El: Prima noapte.

Ea: Ce ușor respir.

El: Ce limpede văd.

Ea: E noapte.

El: E prima zi. E dimineață.

Imaginea dispare. Se aude soneria la ușă. Ea ține telefonul mai departe la ureche, el stă pe canapea. Bătăi în ușă.

2009

Ascultând-o pe Yvonne Loriod interpretând Vingt Regards sur l´Enfant-Jesus al genialului său soț Olivier Messiaen, capăt certitudinea că perfecțiunea în artă e un mit, unul care ascunde o piază rea. Am ascultat-o cu notele în față. Dacă Messiaen a eliberat metrica de sub strânsoarea măsurii, ea a eliberat conceptul de tempo. Schimbări survenite de la un pasaj la altul (altele decât cele specificate de compozitor) sau schimbări în cadrul aceluiași pasaj în care mișcarea matematic rămâne aceeași, sunt executate cu atâta convingere și, culmea, atât de ritmic! Cu toate astea, nu mă îndoiesc de spiritul a ceea ce transmite în înregistrări. Imaginea sa, oricât de imperfectă din punct de vedere a gramaticii muzicale, stă în picioare afișând o anumită naivitate a copilului care cântă cu tot sufletul, făcând impardonabile «greșeli»... Mi-l imaginez pe Messiaen spunându-i «Cântă cum vrei, încalcă toate regulile, numai fă muzică!»

Desigur că se poate deduce din variantaele înregistrate în anii 1968 și 1973 faptul că au fost lucrate cu însuși Messiaen și că acesta i-ar fi dictat alte schimbări de tempo sau ritm care nu au apărut niciodată într-o ediție tipărită. Se mai poate deduce atmosfera generală a muzicii celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea care acorda o mare libertate interpretului, lăsându-l la un moment să contribuie la crearea partiturii...

Și atunci de unde atâta dispută pe adevărul textual?, ca și când aceasta ar fi o cabală magică care poate suferi numeroase interpretări, dar care este în egală măsură restrictivă. Sau o formulă matematică, una la care poate ajunge orice inteligență artificială. Oare subiectul nu e o nebunie în sine, străină de muzică?

Îmi vine în minte jurnalul lui Delacroix, și el francez, mare meloman, în care medita asupra perfecțiunii marilor opere de artă. Nu aceasta ajunge la sufletul omului ci, culmea, acele opere nedesăvărșite care încă mai sunt în stadiul de schiță dar în care se simte sclipirea primei inspirații.

Ascultând-o pe Yvonne Loriod, capăt speranță în ceea ce este muzica pentru om și în faptul că drumul acesteia e abia la început...

Despre libertatea in educatie - mic studiu de caz

Haydn Konservatorium din Eisenstadt se bucura de reputatia de a fi un asezamant muzical mic si cosmopolit din apropierea Vienei care primeste anual un mare numar de studenti Erasmus. Procesul de selectie este unul riguros, niciodata numarul admisilor nedepasind capacitatea scolii. Dupa un semestru de stagiu Erasmus, am putut sa adun cateva observatii, poate utile pentru cei din Romania. 
Accesul in Conservator se facea pe baza de cartela. Asta insemna ca studentii puteau sa studieze si noaptea daca doreau. Nicio teama ca cineva ar putea devasta, etc... Nicio camera de supraveghere.  Studentii veneau inclusiv sambata seara la studiu, e drept, fiind mai guralivi decat de obicei. In pauze beau un ceai, mancau lasagne de la automatul cu mancare instalat intr-o bucatarie minuscula, schimbau impresii, dupa care se intorceau la muzica. Despre felul in care e privita muzica in societatea austriaca se poate vedea in gesturi mici, in felul in care femeia de serviciu alegea sa nu-i deranjeze pe studenti in timp ce acestia studiau, in instrumentele foarte bune (si foarte scumpe) cu care era dotat Conservatorul lasate, cum spuneam, accesului liber al studentilor.
O retea de internet ii interconecta pe profesori si studenti. Acolo gaseai cursuri, orare, evenimente, scutiri. Profesori care cu o zi inainte au avut Klassenabend sau care au lucrat dublu intr-o zi, in ziua urmatoare ramaneau acasa. Nimic facut de mantuiala.  Majoritatea profesorilor predau trei zile pe staptamana. Multi dintre ei locuiau in Viena, unde predau la Universitate.
Despre materia obligatorie. Nu am constatat ca exista asa ceva. Materia studiata era lasata la libera alegere a studentului si a profesorului. Un semestru intreg am auzit un pianist cantand un singur studiu de Skriabin. Fusese alegerea lui. Il canta foarte bine. Altii, din estul Europei, optau pentru materiale de mari dimensiuni. Era si motivul pentru care pareau mai gravi.
Profesorii erau foarte diferiti ei intre ei, departe de modelul atotstiutor si atotputernic. Cultivau ideea de particularitate. Cu totii aveau ca nota comuna faptul ca pareau a fi un coleg mai mare care dorea sa-i ajute pe cei mici. Nu prea existau termene limita, stres, notiunea de performanta, etc. A canta  parea mai curand un privilegiu decat o obligatie. In final se ajungea la performanta.
Austriecii sunt foarte mandri de cultura lor. O arata prin fapte: prin felul in care o finanteaza, prin statutul artistului in societate... Nu cred ca au asteptat sa traiasca bine pentru a da intaietate bogatiei spirituale a poporului lor, ci s-au imbogatit facand acest lucru avand o ierarhie a valorilor in varful careia se afla in egala masura Divinitatea si Omul.

Scoala de muzica - peisaj de septembrie

Dragi prieteni care ati absolvit o facultate de muzica, veniti sa predati muzica! Va asteapta copii destepti, talentati, bine crescuti care abia asteapta sa devina staruri! E drept ca, pe langa talent, veti gasi la ei si la parinti mentalitatea ca invatamantul muzical e o distractie gratis pusa la dispozitie de Primarie, un fel de Zilele Orasului si, ca daca n-or face ei performanta, tot or invata do-re-mi sau, in fine...Daca nu curge, pica!
Cat de usor isi pun la dispozitie timpul fara a avea o finalitate precisa, in speranta ca se vor lumina pe parcurs daca le place muzica!
Scoala este in criza de profesori. Statul cere performanta, inventeaza strategii... amenintand ca desfinteaza invatamantul artistic pe motiv ca e prea costisitor. Programele au ramas cele de dinainte de '89, pe timpul cand se facea performanta. Dialogul e urmatorul: ori produceti, ori dispareti. Foarte prietenoasa si profesionista abordare.
La polul opus, parintii reclama placerea de a canta a copiilor si ceva adaptat la zilele noastre (poate muzica pop sau jazz).
Profesorii muncesc pe zi cat un muncitor necalificat pentru a putea trai si a putea avea o aparitie decenta la clasa. La sfarsit toata lumea e de acord ca sunt niste incompetenti.
Fara a ataca pe nimeni, cred ca e o lipsa majora de punere la un loc a tuturor viziunilor. Trebuie performanta, dar nu cu biciul. Cel putin in primii ani de scoala, profesorul ar trebui sa urmareasca cat poate copilul, sa se lase ghidat de ce vrea el sa invete. Daca vrea asa ceva. Daca nu, ar trebui sa i se permita sa se retraga elegant. 
De acord, Bach si Mozart sunt importanti, dar muzica e putin mai vasta decat atat si a studia doar repertoriul clasic e ca si cand li s-ar implanta o inima artificiala. Se poate studia cu inzecit castig muzica chineza sau cea africana. Cu conditia sa starneasca interes.
Ministerul si inspectoratele ar trebui sa inteleaga ca joaca si libertatea sunt baza profesionalismului in muzica si sa nu mai impuna scheme sufocante.
In fine, parintii ar trebui sa inteleaga ca, daca statul le ofera un procent dintr-o investitie (personal calificat si resurse), ei ar trebui sa vina cu restul, aceasta insemnand timp si energie (pentru studiu si participarea la evenimente culturale) si o parte din resurse materiale (instrumente, partituri).
Acestea fiind zise, doresc scolii romanesti mult succes, pe care de altfel il merita!

Statutul artistului independent

I.Presa

“Nu ai presa, nu existi”. Si nu orice fel de presa, ci una care sa isi asume o zona de creatie, care sa coaguleze toata activitatea artistilor independenti, care sa faca legatura cu publicul formand gusturi si repere. Zona de creatie independenta ar trebui sa intre intr-o etapa a scrisului asa cum istoria cunoaste perioada in care evenimentele au fost consemnate. Artistii au nevoie de recunoastere pe plan profesional, recunoastere care sa se extinda spre public iar apoi spre factorii decizionali, care sunt cei mai greoi in a face schimbari.

Ce se intampla la ora actuala? Exista presa culturala? Aceasta pare a exista formal, neavand practic un rol, ci mimand unul. Ori se lasa cumparata pentru a vinde elogii, ori pur si simplu omagiaza in virtutea inertiei pentru ca asa a fost invatata. Omagiaza ceea ce a mai fost omagiat de atatea ori. Actiunea nu prezinta niciun risc pentru nimeni. Aceasta este presa culturala oficiala. In paralel s-au mai deschis brese in sectorul independent, dar cu impact mic si fara legatura unele cu altele.

Rasfoind o istorie a muzicii, vad ca orice schimbare pe plan artistic s-a produs inclusiv pe plan publicistic. As indrazni sa spun ca presa a fost catalizatorul acestor schimbari. Exemplele sunt nenumarate: R. Schumann, Fr. Liszt, H. Berlioz, R.Wagner, V.d'Indy, C.Debussy, A.Schoenberg, Messiaen. In Romania nu prea avem astfel de cazuri. Enescu a mers pe principiul ca muzica singura trebuie lasata sa vorbeasca si ca nu e muzica aceea care are nevoie de explicatii. In consecinta, muzica lui e foarte putin cunoscuta si educarea publicului in acest sens se face acum.

A recunoaste ca Arta insasi are limite e o forma de a o ajuta sa se manifeste liber de constrangerile lumii materiale in care exista. 

II.Resurse

In prefata cartii sale “Europa”, Brendan Simms noteaza un citat interesant care poate fi aplicat in multe situatii: “Pozitia unui stat in lume depinde de gradul de independenta pe care l-a atins. Prin urmare, el este nevoit sa isi organizeze toate resursele interne in vederea autoconservarii. Aceasta este legea suprema a statului” (Leopold von Ranke, A Dialogue on Politics, 1836). Cuvinte cheie: independenta, resurse.

Revenind la prezentul romanesc, se pune problema daca exista activitate independenta, de orice natura ar fi ea din care cel ce o presteaza sa traiasca. Probabil ca foarte putina. Si daca exista activitati de natura creativa. Iarasi prea putine, cu titlu de exceptie si marcate de genialitate. O schimbare a statutului artistului independent ar insemna a schimbare totala a perspectivei din care sunt priviti independentii, liber-profesionistii din orice domeniu ar proveni ei.

La fel ca peste tot, schimbarea statutului artistului independent are directa legatura cu consolidarea tuturor mijloacelor materiale care ii pot asigura lui libertate de creatie. Statutul sau ar trebui sa-i permita sa ajunga la public in cel mai simplu mod cu putinta. Ce se intampla la ora actuala? Exista diverse “filtre” care descurajeaza aceste initiative sau le diminueaza puterea. Unele sunt necesare, altele arbitrare, altele toxice.

Un artist ar trebui sa-si poata vinde in cel mai facil mod cu putinta creatia tot asa cum un taran ar trebui sa o poata face cu recolta. Ambii sunt producatori. Ca multi artisti vor prefera sa apeleze la intermediari (impresari, editori, case de discuri) e o alta chestiune. Dar in principiu, comercializarea propriilor produse ar trebui sa fie nu numai netaxabila, dar chiar subventionata de stat. De ce se intampla altfel, de ce intermediarii au napadit acest circuit? Pentru ca traim intr-o cultura a imitatiei, a lipsei de originalitate, a “succesului”, a banului...

In plus, anumiti termeni din mentalul comun au ramas neactualizati, fapt care produce perplexitati. Trebuie stabilit din nou ce inseamna succes, ce inseamna valoare, ce inseamna independenta si ce inseamna necesar. Pentru ca s-ar putea sa traim dupa scheme stabilite acum cateva decenii intr-o realitate care isi face jocul dupa cum vrea.

Despre criza muzicii clasice

Despre criza muzicii clasice

Europene, ar trebui sa precizez, insa stiu ca muzica clasica este europeana si a vrea sa cuprind intr-o singura expresie exacta tot trecutul ei ar insemna sa comit un pleonasm. Da, muzica clasica face parte din istoria Europei. Muzica clasica este Europa si se confunda cu crizele de identitate ale acesteia.

Probabil ca foarte multi au fost fericiti cand inregistrarile au devenit accesibile unui numar cat mai mare de oameni. “In felul acesta Mozart va fi cunoscut iar muzica va evolua”. Singurul efect notabil este ca muzica a intrat in criza o data cu aparitia acestui de gen de comert. Muzica nu a evoluat, ba a intrat si mai rau pe o spirala descendenta dictata de conservatorism si sete de bani.

Se poate spune ca de cateva decenii asistam la o industrializare a muzicii clasice. Muzica si-a uitat menirea initiala, asa cum multe si-au uitat firescul. Este privita ca produs, publicul avand rol de consumator care emite pretentii asupra calitatii (in treacat fie spus, e important mai curand sa nu-l deranjeze vreun defect). Interpretii si dirijorii par sa fi ajuns la un inalt nivel de evolutie, parand sa dispuna de perfectiune ca de o pilula miraculoasa. Tempo-urile sunt cunoscute si verificate. Partitura este locul unor certitudini. Aceasta este muzica de tip fast-food. Portii enorme de muzica facute in graba, fara defecte, menite sa umple stomacuri goale, sa hraneasca snobisme si dependente periculoase.

Daca Europa cunoaste multiple crize in context mondial (socio-economica, a emigrantilor, a terorismului), nu e mai putin adevarat ca muzica europeana cunoaste o criza la fel de profunda. S-a vorbit despre inertie, despre frica de schimbare. S-au facut schimbari din dorinta de a face totusi ceva. Muzica baroca, jazzul au luat amploare, Musikverein si-a deschis portile artistilor de pop, in alte zone se dezvolta manelele.... Marii interpreti de clasic vin acum cu preponderenta din Rusia si China, in timp ce europenii le ofera ultimilor un know how de cea mai buna calitate. Schumann a devenit marfa mondiala, executat cu mai mult talent in China decat in Germania…

In acest context se pune intrebarea “ ce e de facut”. Singura solutie verificata de-a lungul timpului, dar dificil de pus in practica pe “batranul continent” ramane reinventarea, creativitatea, inovatia. Iar muzicienii sa-si puna mai multe intrebari decat sa gaseasca raspunsuri, mai cu seama aceea daca ceea ce fac ajunge la sufletele oamenilor facandu-i pe acestia mai buni si mai frumosi. Tot restul se poate numi orice altceva, numai muzica nu. Muzica va trebui sa depaseasca statutul de divertisment generator de faima si bani si sa intre intr-o zona de structura profunda a umanului. Daca aceasta este in stare sa genereze schimbari in cei ce o asculta, atunci e vie. Daca aceia doar dorm mai linistiti, e cazul sa taca.

E foarte greu de luptat cu niste supusi care afirma ca hainele imparatului sunt extraordinare. Cel care spune contrariul e catalogat drept nebun. Sa speram ca imparatul insusi se va plictisi de acest joc si va inventa un altul in care fantezia si libertatea sa primeze, cu orice riscuri.