Analfabetism funcțional 42%
Am citit de curând știrea că proiectul „România educată” dorește să diminueze acest procent uriaș al celor care nu pot înțelege ceea ce citesc, cu efecte distructive pe termen lung a societății.
Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât un număr foarte mare de elevi au medii peste 8.50.
Câteva mici observații:
1.Acest procent este doar vârful icebergului. Copiii nu înțeleg ce citesc pentru că societatea în general nu citește. De ce nu se citește ? Pentru că... lipsă de timp, sclavie modernă, condiții economice precare, etc. Există o lipsă de spirit ludic în societatea noastră, spirit care să ne îndemne să citim, să mergem la concerte sau să practicăm hobby-uri. Suntem consumeriști și mult prea serioși, în control, atitudine invers proporțională cu imaginația necesară descifrării unui text. Vrem soluții gata fabricate și testate la toate problemele, libertatea de a le găsi ni se pare pierdere de vreme.
2.Minciuna sistemică, în care fiecare profesor este obligat să genereze perfomanță, o cerință bună în spirit și coruptă în practică. La clasă lucrurile sunt mușamalizate în mod voit din dorința de a demonstra performanța fiecărui profesor. Practic, acesta are un portofoliu în care își adună diplome sau alte activități care îl validează profesional. În acest fel, concursurile au ajuns mai numeroase decât firele de nisip, iar diplomele curg încă din primele clase. Este o goană după performanță care scade standardul mediu din clasă. Din proprie experiență por spune că pregătirea pentru competiție este diferită de cea pe termen lung. Că există performanță la clasele primare, la gimnaziu, la liceu sau universitară, depinde pe care o țintești. Dar sistemul și societatea se grăbește, prin profesori, apasă piciorul pe accelerație, ridică ștacheta cât poate de mult, cu riscul de a arde etape și de a ignora rezultatele pe termen lung. Contează rezultatul imediat, antrenamentul pentru concurs și nu deprinderea de a gândi care nu e foarte spectaculoasă și e destul de discretă.
Procentul de 42% analfabetism funcțional nu mă miră. La o lecție de instrument această situație este vizibilă. Singur, în fața pianului, un copil nu poate minți, nu se poate ascunde după coleg. De mulți ani observ că există mari dificultăți de gândire în general. Un copil căruia i se explică o chestiune, nu o poate aplica într-un loc similar, sau o notă citită corect nu este ținută minte. Sau cazuri mai grave în care un copil cu aptitudini muzicale nu înțelege care este stânga / dreapta, sus / jos, nu asociază dreapta cu sus și stânga cu jos, etc. Încerc să trec peste dezamăgirea mea ca profesor și încerc să înțeleg ce se întâmplă. Știu că, până la a cânta și a fi educat, un om în general are anumite nevoi de bază care se cer a fi împlinite.
Mulți copii au parinții plecați la muncă în străinătate. O altă variantă este aceea în care mulți părinți au un program de așa natură încât efectiv își abandonează copiii în sarcina școlii, cu variantele unor cursuri extra-curriculare. Foarte mulți consideră că un copil nu trebuie să se plictisească și îi impun un program de opt ore pe zi, timp în care ei sunt la serviciu. Este o formă de cruzime, de abandon, ba mai mult, o formă de control cu rezultate dezastruoase asupra inteligenței acestuia.
Se pune totodată problema sănătății acestora. S-au făcut studii care demonstrează efectele nocive ale poluării asupra inteligenței copiilor. Ca să o parafrazez pe Greta Thunberg, despre ce educație putem vorbi atâta vreme cât planeta noastră este în pericol de moarte ? Ar însemna să ne păcălim, să refuzăm evidența.
Dincolo de toate aspectele, nu există decât o evidență: atâta vreme cât România își abandonează copiii, femeile, bătrânii, bolnavii, își vinde pădurile, își distruge cultura și acceptă plagiatorii, baza noastră morală este putredă. Orice altă discuție despre progres în educație devină nulă.
