sâmbătă, 8 octombrie 2022

 

Analfabetism funcțional 42%


Am citit de curând știrea că proiectul „România educată” dorește să diminueze acest procent uriaș al celor care nu pot înțelege ceea ce citesc, cu efecte distructive pe termen lung a societății.

Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât un număr foarte mare de elevi au medii peste 8.50.

Câteva mici observații:

1.Acest procent este doar vârful icebergului. Copiii nu înțeleg ce citesc pentru că societatea în general nu citește. De ce nu se citește ? Pentru că... lipsă de timp, sclavie modernă, condiții economice precare, etc. Există o lipsă de spirit ludic în societatea noastră, spirit care să ne îndemne să citim, să mergem la concerte sau să practicăm hobby-uri. Suntem consumeriști și mult prea serioși, în control, atitudine invers proporțională cu imaginația necesară descifrării unui text. Vrem soluții gata fabricate și testate la toate problemele, libertatea de a le găsi ni se pare pierdere de vreme.

2.Minciuna sistemică, în care fiecare profesor este obligat să genereze perfomanță, o cerință bună în spirit și coruptă în practică. La clasă lucrurile sunt mușamalizate în mod voit din dorința de a demonstra performanța fiecărui profesor. Practic, acesta are un portofoliu în care își adună diplome sau alte activități care îl validează profesional. În acest fel, concursurile au ajuns mai numeroase decât firele de nisip, iar diplomele curg încă din primele clase. Este o goană după performanță care scade standardul mediu din clasă. Din proprie experiență por spune că pregătirea pentru competiție este diferită de cea pe termen lung. Că există performanță la clasele primare, la gimnaziu, la liceu sau universitară, depinde pe care o țintești. Dar sistemul și societatea se grăbește, prin profesori, apasă piciorul pe accelerație, ridică ștacheta cât poate de mult, cu riscul de a arde etape și de a ignora rezultatele pe termen lung. Contează rezultatul imediat, antrenamentul pentru concurs și nu deprinderea de a gândi care nu e foarte spectaculoasă și e destul de discretă. 

Procentul de 42% analfabetism funcțional nu mă miră. La o lecție de instrument această situație este vizibilă. Singur, în fața pianului, un copil nu poate minți, nu se poate ascunde după coleg. De mulți ani observ că există mari dificultăți de gândire în general. Un copil căruia i se explică o chestiune, nu o poate aplica într-un loc similar, sau o notă citită corect nu este ținută minte. Sau cazuri mai grave în care un copil cu aptitudini muzicale nu înțelege care este stânga / dreapta, sus / jos, nu asociază dreapta cu sus și stânga cu jos, etc. Încerc să trec peste dezamăgirea mea ca profesor și încerc să înțeleg ce se întâmplă. Știu că, până la a cânta și a fi educat, un om în general are anumite nevoi de bază care se cer a fi împlinite.

Mulți copii au parinții plecați la muncă în străinătate. O altă variantă este aceea în care mulți părinți au un program de așa natură încât efectiv își abandonează copiii în sarcina școlii, cu variantele unor cursuri extra-curriculare. Foarte mulți consideră că un copil nu trebuie să se plictisească și îi impun un program de opt ore pe zi, timp în care ei sunt la serviciu. Este o formă de cruzime, de abandon, ba mai mult, o formă de control cu rezultate dezastruoase asupra inteligenței acestuia.

Se pune totodată problema sănătății acestora. S-au făcut studii care demonstrează efectele nocive ale poluării asupra inteligenței copiilor. Ca să o parafrazez pe Greta Thunberg, despre ce educație putem vorbi atâta vreme cât planeta noastră este în pericol de moarte ? Ar însemna să ne păcălim, să refuzăm evidența.

Dincolo de toate aspectele, nu există decât o evidență: atâta vreme cât România își abandonează copiii, femeile, bătrânii, bolnavii, își vinde pădurile, își distruge cultura și acceptă plagiatorii, baza noastră morală este putredă. Orice altă discuție despre progres în educație devină nulă.



marți, 3 decembrie 2019

În 2005 îmi dădeam definitivatul... Învățasem o vară întreagă. S-au organizat niște cursuri la care m-am dus, s-au făcut niște chete pentru supraveghetori, totul părea sub control în privința promovării. Pentru cadouri nu am dat bani, cărțile recomandate ca bibliografie le-am cumpărat pentru că mi s-au părut interesante. La examenul scris nu am fost decât trei sau patru care au scris fără să copieze, în rest toți aveau foi sub bancă.
Mi se părea oarecum degradant să faci asta profesor fiind. Le-am găsit scuză că aveau familii și nu avuseseră timp să învețe. Apoi, la afișarea rezultatelor, m-am regăsit într-un lung șir de nota șapte. Probabil că lucrarea mea nu a diferit foarte mult de cea a celor care au copiat. Mai erau câțiva de zece în față, probabil a celor care au cotizat individual. Cu un an înainte fusesem sfătuită de o colegă profesoară de geografie întâlnită întâmplător să „aranjez” astfel încât să iau zece. Am fost prea indolentă ca să iau în serios sfatul dânsei.
Apoi, la rândul meu, am supravegheat la bacalaureat. Aceleași chete, același copiat. Într-un an, de banii primiți mi-am luat Borges. Printre colegii mei de supraveghere s-au numărat profesori de chimie, religie, mulți cu situație materială precară. O profesoară de religie își împărțea viața între școală și munca la câmp...
Între timp, hăhăiala elevilor din liceu devenea tot mai agresivă, probabil că se distrau gândind cât e de ușor să cumpere pe profesori. Am plecat din sistem cu câteva luni înainte de a fi introduse camerele de supraveghere la bacalaureat.
Nu-mi pare rău că nu m-am adaptat la realitate, asta mi-a dat o mare independență de mișcare. Practic, am fost scutită de gestul penibil de a mă agăța de posturi. Însă notele de șapte pe care le-am primit mi-au zdruncinat încrederea în mine, după cum probabil că au făcut-o și cu alții, mi-au zdruncinat încrederea în bine și în sens. A trebuit să intru să intru în contact cu sistemul austriac / german pentru a-mi restaura aceasta încredere...

sâmbătă, 23 martie 2019

Manelele si noi


Suntem in plina dezbatere a manelelor... Cate patimi au putut sa nasca acesti cantareti din lumea a treia a muzicii! Cat am stat in Belgia am avut ocazia sa vad cum muncitorii refulau in alcool si manele umilintele inerente statutului de imigrant. Maneaua era consumata la modul fizic, ca un agrement, pe post de seminte, acompaniind discutii incinse. Adesea petrecerile respective sfarseau cu bataie.
Am dat o cautare pe Youtube... I-am gasit pe sentimentalul Adi Minune, cu progresii armonice amintind de barocul italian, pe cinicul Adi de la Valcea, cu influente disco, pe Nicolae Guta filozofand in «Ma bate vantu-n fata», pe Jean de la Craiova cu influente pop, pe Florin Salam in «Sunt o bomba nucleara» si «Am norocul scris in frunte». Probabil ca in lumea lor, a manelistilor, Salam e cantaret de top la petrecerile cu politicieni corupti, interlopi sau politisti. L-am lasat pe Costi Ionita la sfarsit pentru ca e singurul care ar putea fi numit muzician. E singurul care nu are acel pattern ritmic cu mesajul subliminal «da si mie un leu...»
Nu pot sa descriu maneaua decat comparand-o cu «Rapirea din Serai» din zona artelor plastice. Pentru multi scena poseda dramatism, detaliile sunt fin pictate iar culorile pur si simplu fascinante!... Pentru multi, acest tablou satisface nevoia de frumos. Pentru acestia, arta e ceva care trebuie sa produca satisfactie. E o chestie de confort, muzica fiind impinsa la nivelul nevoilor primare. Ii sade bine alaturi de o friptura si o partida de sex. E o cadere prin definitie.
Avand acest punct de plecare, orice discutie despre aspectele pur muzicale cade. Pentru ca muzica, si arta in general, sunt mai mult decat maiestrie tehnica. Ele reprezinta valori, varfuri de iceberg ale unei comunitati.
Manelele reprezinta muzica comunitatii rrome din ultimii douazeci de ani, e revansa acesteia in fata unei societati rasiste si manifestarea puterii simbolizate de bani. Chiar daca nu reprezinta starea spirituala a acestei natii, maneua vorbeste clar despre cine e la putere. Este muzica de casa a politicienilor, e jurnalismul lor intim. E ceea ce doresc politicienii sa ascunda. E raspunsul la o alta parte a societatii crispata de snobism.
Acum, ca sa revin cu picioarele pe pamant, discutia a pornit de la prezenta acestui gen de muzica in Gala Premiilor Gopo, prezenta justificata de tematica unor filme din festival. Decizia regizorului galei este, din punctul meu de vedere, profesionala si admirabila. Faptul ca publicul a sarit revoltat nu demonstreaza decat gradul lui de superficialitate si de imaturitate. E aceeasi discutie care confunda obsecenitatile dintr-un text cu valoarea lui literara. E reactia unui copil care vede pentru prima oara o imagine proiectata pe un ecran de cinema si vrea sa o atinga. Cred ca regizorul ar trebui sa marcheze dezbaterea aceasta la capitolul glorie, o glorie contestata si autentica, una care face istorie. In mod sigur a fost constient de aceste sensibilitati ale publicului pe care nu a facut decat sa il provoace, ca orice artist autentic.

marți, 12 martie 2019

Despre memorare



Zilele acestea s-a tot vorbit de memorare în condițiile Simulării pentru Evaluarea Națională. Atitudinea este una de respingere. Memorarea este privită de elevi ca fiind o corvoadă ineficientă, ale cărei rezultate se vor pierde foarte ușor. Elevii vor ca școala să pună accent pe competențe, pe dezvoltarea creativității și a gândirii critice.
Întrebarea care îmi vine în minte este: cum poate cineva să zboare fără avion? Mai poate cineva spera că singură fantezia îl poate face să se depășească sau are nevoie de niște mijloace, oricât de modeste?
De multe ori mi se întâmplă să învăț pe dinafară cu elevii repertoriul pentru examen. Nu credeam că așa ceva este posibil, nu știu dacă este corect să îi privez de propria experiență a învățării, dar nu am găsit altă soluție din exasperare in fata lipsei lor de memorie muzicală. Cum procedez? Simplu. Pun textul în față și le arăt cum l-as memora eu. În felul acesta îmi fac un serviciu antrenându-mi propria memorie. Iar ei învață prin mimetism aproape instantaneu. Repet, nu știu cât este de corect să-i privez de o luptă. Dar am constatat că ei nu doresc să lupte. Aceasta este soluția forte. În cazuri în care dispun de timp, memorarea e sinonimă cu actul predării. Le descompun piesa studiată în cele mai mici particule, încercând să descoperim împreună ceva. E un efort care înglobează cunoștințe de istoria muzicii, teorie, forme, armonie prin prisma interpretului. În cele din urmă, fără participarea acasă a elevului pe repertoriul studiat, rezultatul va fi mediocru, spre frustrarea mea. Inutil să mai spun că ceea ce fac la lecție păstrează foarte puțin din tiparul cu care eu am fost obișnuită în școală. Pe vremea mea, profesorii erau pe jumătate zei care se arătau foarte puțin dar de care îți era foarte teamă.
În fond, memorarea ar trebui să fie ușoară, o ultimă etapă a unui proces de cunoaștere, una de eliberare de textul scris, un sumum care să înglobeze cunoaștere, creativitate, afectivitate și joacă. Ceea ce nu pot eu să înțeleg este felul în care ei se opun unui antrenament al minții, felul în care își fac deservicii printr-o atitudune negativistă fiind convinși că într-o lume mai bună s-ar descurca de minune. Cum se opun drumului spre creativitate criticîndu-l că îi obosește.
Ca să concluzionez, memorarea în sine nu poate fi nici bună, nici rea. Nu e nici început de drum, nici sfârșit. Important este ceea ce investim în ea. Dacă o privim ca pe un mijloc de ridicare, sau, dimpotrivă, de îngropare.


sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Adeverința


Duduia: Să lăsăm gluma. Unde e lista adevărată?
Tinerii: Asta e lista!
Duduia: Și cine a făcut-o?
Voci din toate părțile: S-a scris dimineață la prima oră. Cine a sosit primul a scris-o. La patru dimineața.
Tinerii: Puteți să întrebați mai departe... Puteați să fi venit aici măcar la șase...


Un bărbat cu căciulă de miel: Eu spun să ne așezăm pe trei rânduri și să așteptăm în ordine, nu așa, să ne călcăm în picioare.
Tinerii (în bătaie de joc): Așa, să facem ordine, ia să nu ne mai jucăm! Treceți la rând!
Bărbatul cu căciula: Să auzim și noi numerele alea. Toată lumea se îmbulzește și nu se aude nimic.
Voci: Mai tare! Vă rugăm mai tare!Vrem să auzim și noi numerele!
Duduia: Vă rog să nu vă mai împingeți, aveți loc destul.
Femeie: Ce număr? Liniște! Vrem să auzim!
Bărbatul cu căciula: Haideți să ne așezăm pe trei rînduri!
Vocea cuiva care citește în față: O sută douăzeci și patru, o sută douăzeci și cinci, o sută douăzeci și șase. O sută douăzeci și șase este?

Bărbatul cu căciula: Dumneata ce număr ai?
Un bătrânel: O sută optzeci.
Bărbatul: Atunci dă-te te rog mai în spate și lasă-i pe cei numere mici în față.
Un bătrânel: Da´ cum, eu nu-i las? Poftim, să vină!
Tinerii: Hai, eliberați locul, faceți ordine! Mamaie, hai, ridică-te! De dimineață stai acolo și până la două sute mai ai.
O bătrână de optzeci de ani așezată pe calorifer: Ia mai tăceți o dată, dracilor! Nu vă mai tace gura aia!
Tinerii: Ha-ha!
Bătrâna: Când ți-oi trage una peste bot, n-ai să te vezi! Diavoli! Fire-ați voi să fiți!

Bărbatul cu lista: O sută treizeci și opt! O sută treizeci și nouă! Dumneavoastră ce număr aveți?
A.: O sută patruzeci și șase.
Bărbatul: Ia să vedem... O sută patruzeci! Este o sută patruzeci?
Voci din spate: Nu auzim, vrem și noi să auzim...


vineri, 14 decembrie 2018

AMENDA (fragment)


Final 2

Șoferul: Ilegal? Dar cine este ilegal? Nu v-am spus că am încercat să muncesc legal, așa cum ați încercat și dumneavoastră? Dar dumneavoastră ați spus că nu v-a mers. Nici mie nu mi-a mers. Acum transport prieteni!
Femeia: Din trei mii de euro nu puteți plăti taxe? Ne cărați ca pe vite, ne mințiți ca pe vite și nu puteți plăti taxe?
Șoferul: Nu zău? (oprește mașina) Eu am încercat să fiu om, dar se pare că dumneata nu ai înțeles asta și te întreci în continuare cu obrăznicia. Acum ia dă-te matale jos dacă vrei comfort! Ia dă-te matale jos și mergi pe câmp. Și chiar așa, depășim greutatea permisă! Ha-ha! Hai, jos! N-am chef de altă amendă. Jos.
Femeia: Nu cobor.
Șoferul: Care-i șefu aici?
Femeia: Am plătit fix două sute de euro ca să ajung în România. Nu cobor.
Șoferul: Io te-ntreb care-i șefu aici.
Femeia: Am plătit două bilete.
Șoferul: Io te-ntreb care-i șefu´, răspunde la întrebare. Apoi îți zic și eu.
Femeia: Nu știu care-i șefu´.
Șoferul: Mai gândește-te.
Femeia: Nu știu. Să presupunem că dumneavoastră ați...
Șoferul: Io sunt șefu´ aici, nu presupunem nimic. Asta înseamnă că toată lumea ascultă de mine. Ce-ar fi dacă fiecare ar da-o pe a lui? Am merge pe arătură, cucoana! Așa că ascultă de un șef. Înțelegi cum vine treaba?
Femeia: Eu v-am plătit. E un deal. V-am dat banii ca să mă duceți la Suceava.
Șoferul: Serios? Și dacă banii nu mai sunt, mai este deal între noi? Nu mai este. A picat.
Femeia: Nu din vina mea.
Șoferul: Dar din a cui?
Femeia: În orice caz, ar trebui să știți că dacă nu v-ar fi prins acum, v-ar fi prins peste o lună și tot aia ar fi fost.
Șoferul: Chiar trebuie să te dau jos cu forța?
Femeia: Domnu` șofer...
Șoferul (luând-o de mână și trăgând-o afară): Să te duci la polițist și să-i spui că prietenul tău, șoferul, s-a supărat pe tine și te-a trimis să-ți iei banii pe călătoria neefectuată. Să-i spui că ai nevoie de bani ca să ajungi în Romînia. Că eu, vrând să respect normele europene, am hotărât să ușurez sarcina mașinii. Da, da, chiar așa să-i spui.
Femeia: Mihăiță a vrut să vă ajute!
Șoferul: Aș! Vă ajut și eu acum.
Femeia: Domnu` șofer, nu-mi puteți face asta! Trebuie să ajungem în Rpmânia astă seară, e urgent!! Și știu, e numai vina mea pentru că nu mă pot înțelege cu el. Din vina mea s-a întâmplat totul. Puteam să îl opresc. Dar, vă rog...
Șoferul: Dă-te jos, fir`ai tu să fii...

Șoferul o trage afară din mașină: Același gest cu copilul.

Șoferul (mai calm): Când faci un copil, crește-l ca lumea, că trăiește printre oameni. Nu trăiește printre parlamentari. Când o trăi printre parlamentari, atunci să respecte legile date de parlamentari... Deși atunci, cu atât mai mult, n-o să respecte nimic. Eu nu v-am deranjat cu nimic. V-am promis că vă voi duce la Suceava. Nu v-am jignit, nu v-am lovit, nu v-am scuipat. V-am respectat. Dumneavoastră de ce v-ați comportat fără omenie? [...] Da` hai, că stăm până diseară aici. Oamenii ăștia s-au săturat (către călători) Ia spuneți, mai luăm o amendă ca să fim patrioți?
Călătorii: Doamne ferește!
Șoferul: Vedeți, legea trebuie respectată. Ce patriotism?
Un călător: Mai stăm mult aici? La șaăte am un tren de legătură spre Dorohoi...
Alt călător: Ăla de șapte douășdouă?
Femeia: Dacă ne lăsați aici, vom muri. Nu avem bani de un alt bilet. Vă rog.
Șoferul: Îmi pare rău, depășim greutatea admisă. Chiar îmi pare rău. Să aveți o zi bună.

Șoferului îi sună telefonul. Se urcă în microbuz răspunzînd la telefon. Microbuzul pleacă. Femeia și băiatul rămîn pe șosea, privindu-l din urmă. Zorile se văd la orizont.

joi, 13 decembrie 2018

s.m.s. - Nevroza fericirii (fragment)


Scena 1

TV: Peste două milioane de exemplare vândute în întreaga lume!

Două convorbiri în paralel.

El: (vorbind la telefonul mobil): De ce n-ai răspuns? Cum n-ai știut?
Telefonul ei (robotul): Factura ta poate fi plătită acum mult mai ușor. Pentru mai multe detalii vizitează situl nostru...
Ea: Alo? Alo?
Telefonul ei (robotul): Pentru informații despre serviciile noastre și ofertele noastre de primăvară apasă 1. pentru informații despre factură apasă 2. Pentru suport tehnic asigurat de un consultant de specialitate apasă...
Ea: Alo? (se aud ,,Anotimpurile” de Vivaldi)
El: Sunt într-o depresie cumplită...
Telefonul ei:
Consultanul: Cu ce vă pot fi de ajutor?
Ea: Avem o problemă gravă, de o oră a dispărut imaginea la televizor.
Consultantul: Numele dumneavoastră.
Ea: Prepelican Ileana, strada Fluviului, apartament 40, sector 1, scara 1. E un bloc turn.
TV: Plătește factura în avans și pleci la mare!
Ea: Alo?
Consultantul: Ați plătit toate facturile?
Ea: Da, avem și chitanțele
Consultantul: Vă rog să așteptați.
TV: Noul Megane te așteaptă! Alege abonamentul cu minute incluse și ai șansa unui câștig.
El: Poate că într-o dimineață vei dori să faci puțină ordine și vei alege cu ochii închiși, firește, asta da, aia nu. Din simplu utilitarism sentimental.
Telefonul ei:
Consultantul: Am înregistrat cererea dumneavoastră... Mâine vom trimite un tehnician
El: Tabele grafice, nimic, bani... Trebuie să închid.
Ea: Mîine? Și noi ce facem până mâine? Am să vă dau în judecată! Alo?

RECLAMĂ (imagine proiectată pe fundal. Cei doi din reclamă privesc stelele întorși cu spatele către public, fericiți)

Ea: Ce limpede văd.
El: E senin.
Ea: Uite Ursa Mare.
El: Venus.
Ea: Pâlpâie fără odihnă.
El: Ce odihnit sunt.
Ea: Azi e prima zi a vieții noastre.
El: Prima noapte.
Ea: Ce ușor respir.
El: Ce limpede văd.
Ea: E noapte.
El: E prima zi. E dimineață.

Imaginea dispare. Se aude soneria la ușă. Ea ține telefonul mai departe la ureche, el stă pe canapea. Bătăi în ușă.

2009